E Decembrie.
E neobisnuit de cald afara.Pana si termometrul meu e confuz.
Dar mai confuza sunt eu.Stau pe pat si privesc pe fereastra afara.Parca totul se naruie.Simt ca se naruie lumea intr-un ritm pe care altii nu-l vad.De ce doar eu?
Parca jumatate din mine doarme,iar jumatate se zbate spre a se trezi.Trec prin anul acesta cat a mai ramas din el ca o somnabula.Sufletu-mi se destrama de dor.De dorul de a-l vedea...
Se facea ca ma plimbam singura,intr-o rochita alba,stransa la mijloc cu maneci si simpla,din in.Padurea in care ma simt intotdeauna in siguranta.Padurea in care ma pierd.Padurea in care copacii ma apara si pamantul mi-este pat cand sunt ostenita.Padurea in care vantul-mi adie printre plete de ma trezeste.Padurea in care ploaia este atat de calda.Padurea in care pasarile iti canta intotdeauna o serenada.Padurea in care sfintii te privesc duios.
Alergam.Era soare afara.Nu aveam nicio grija,radeam de fericire.Stateam pe bancuta de ciment.Miroasea atat de curat aerul.Puteam adormi linistita acolo.Statuile pastrau linistea cuvenita acelui loc demn de sfintit.Fredonau melodii gotice in surdina.
Ma ridic si vad pe cineva sus,inspre adancul padurii.Era o silueta masculina,dar nu am apucat sa o observ mai bine,se intoarse cu pasi mici,dar hotarati si o luase mai in sus.Eu,din fire curioasa,am pornit-o inspre dansul.Grabesc pasul,il grabeste si el.Dorind si mai tare sa vad cine e,padurea simti acest lucru,iar crengile copacilor mai mici mi se bagau in cale.Eu le trageam cu mainile in parti,sa il ajung pe el...
Si tot asa,pana cand ajungem intr-o poienita.Se opreste.Il vedeam mult mai bine acum.Era inalt,mai inalt decat mine,imbracat intr-o camasa usoara de in si pantaloni de stofa.Dar statea cu spatele!
Nu-l cunosteam,nu stiam cine este!
Ezitand si nesigura pe mine,il intreb:
-De ce esti aici?
-Caut acelasi raspuns ca si tine,imi raspunse el cu o voce eleganta.
-Atunci intoarce-te sa iti vad fata...
-De ce?
-Nu te cunosc.Nu stiu cine esti.
-Tocmai asta vreau.Eu te cunosc,stiu unde stai.Stiu ce faci si ce vorbesti cu fiecare persoana din viata ta.
-Poftim?!Nu poti face asta...ii raspund,uitandu-ma-n jos.
-Oo,ba da.Doar ca vreau sa te protejez...raspunde,intorcandu-se-ncet.
Eu eram atenta.Avea pielea atat de alba,insa nu apuca sa se intoarca bine,ca se naspusteste ceva asupra mea.Simteam ca ma sufoca.Am tipat si am strigat ajutor.Cand deschid ochii,era Miriam,surioara mea de 3 ani.Vroia sa ma trezeasca intr-un mod mai neconventional.
De atunci,tot mi-e gandul la acel necunoscut.Avea o aura de mister ce-l inconjura.Era atragator,dar intr-un sens de a-l cunoaste.Uneori am cosmaruri ca sunt inghitita de padurea cea in care ma simt in siguranta.Ieri am avut curajul de a mai pasi in ea.Si nu am gasit decat pustietate.O pustietate in care sper ca acel necunoscut,isi va face prezenta.